Copii
Ne
implicăm
şi în viaţa celor mici printr-un
program de educaţie creştină destinat copiilor cu vârste cuprinse
între 4 şi 14
ani. Programul se desfăşoară pe grupe de vârstă (4-7 ani, 8-12
ani şi 13-14
ani) şi cuprinde: lecţii biblice, cântece,
jocuri aplicative,
lucru manual şi
diverse alte activităţi. La solicitarea părinţilor se pot acorda
note
pentru
obiectul „Religie” din cadrul sistemului şcolar naţional, iar
personalul
implicat are o pregătire adecvată cerinţelor în domeniu. În
perioada
vacanţei de vară se organizează tabere, excursii şi alte activităţi
recreative.
În
2008 copiii au parte de un program special în fiecare
sâmbătă de la ora 10.00. Întâlnirea
copiilor la şcoala duminicală are loc
în fiecare Duminică dimineaţa, de la ora 9.00.
